La 27 de ani, vicepreședintele companiei Te-Rox Prod se ocupă, alături de mama sa, de portofoliul de clienți, de bugetul de investiții, de stabilirea prețurilor și de direcția strategică a companiei, scrie Business Magazin.
„Când eram mică, părinții mă luau cu ei în călătoriile lor de afaceri pentru a petrece mai mult timp împreună. Încă de atunci mi-au transmis ambițiile lor poate fără să își dea seama. Asta îmi doream atunci să fac și îmi doresc în continuare. Am urmat facultatea de management în cadrul Academiei de Studii Economice în locul unei facultăți din altă țară tocmai pentru a fi aproape de mama și pentru a intra în compania ei”, povestește Roxana.
Producătorul de scaune auto pentru copii și centuri de siguranță Te-Rox Prod a ajuns de la o cifră de afaceri de 230.000 de euro în 2007 la mai bine de 27 de milioane de euro în 2013, cu exporturi în peste 50 de țări.
Roxana Cepalis și-a petrecut ultimii patru ani în conducerea grupului – o perioadă de pregătire, în care a învățat în mod practic cum să conducă o companie: „În condițiile unei creșteri de 200% în ultimii cinci ani, am lucrat, alături de echipa managerială, la dezvoltarea companiei, de la angajarea de personal și până la planurile de investiții”.
În paralel cu jobul zilnic alături de mama ei, Roxana Cepalis a pornit și pe cont propriu în urmă cu doi ani, dechizând afacerea Bebetex, care comercializează online în România scaune auto pentru copii. A ales din start să fie acționar unic pentru a-și testa limitele.
„Acest business pe care îl conduc a început acum doi ani cu un magazin online. Acum suntem lideri pe piața de scaune auto în mediul online. Obiectivul actual este să iesim în offline și în câțiva ani să ajungem lideri pe piața de scaune auto pentru copii la nivel național”, spune Roxana Cepalis.
Și-a demonstrat însă că poate reuși și altfel decât prin reușitele părinților. Spune că nu a fost ușor, dar că a văzut potențial pe piața locală și a avut curajul să abordeze un segment pe care părinții săi nu îl vizaseră până atunci. „A fost un pas important pentru mine în care mi-am asumat responsabilitatea totală, chiar dacă această decizie a pus o mare presiune asupra mea prin frica de eșec sau de a nu fi la nivelul așteptărilor părinților mei”, mărtusisește Roxana Cepalis, care se vede în următorii șapte-opt ani la conducerea imperiului de la Pașcani.